interviuri


***

Razvan Jigorea - Ultimul interviu, nov. 2006


Interviul a fost luat de TeleU Timisoara la ultima expozitie foto “endroits abandonnés”, 20 oct. - 2 nov. 2006, Centrul Cultural Francez Timisoara.





Razvan Jigorea – “con-fusion”, 2002, Timişoara


Interviu dat pentru TELE-U Timisoara cu ocazia expozitiei personale de fotografie “con-fusion”, mar. - apr. 2002,Timişoara.




Interviu acordat de Razvan site-ului punctum.ro


Primul intreviu Punctum il are invitat pe Razvan Jigorea, prietenul nostru din Timisoara caruia tin sa ii multumesc inca o data pentru timpul acordat si pentru bunavointa cu care a primit intrebarile noastre. Va invit deasemenea sa analizam impreuna posibilitatea realizarii unor interviuri inregistrate/redate in format audio pe site cu suport vizual in genul eseurilor din Magnum Photos si astept cu deosebit interes intrebarile/impresiile voastre legate de acest prim interviu. Va aduc aminte ca Razvan Jigorea se va afla saptamana viitoare la cea de-a patra expozitie din cariera sa “Endroits abandonnés” la Centrul Cultural Francez din Timisoara in 20 octombrie, ora 18:00.

Punctum: Cum ai ajuns la fotografie, si de ce — din toate artele vizuale — ai ramas tocmai la aceasta?
Razvan Jigorea: Mi s-a intimplat de-a lungul timpului sa fiu fascinat de una sau de alta: desen, chitara, fotografie, pian, programare, pictura, bucatarie, scris. De unele m-am plictisit repede, altele au ramas si-acum. Cred ca asa s-au distilat cele care ma fascineaza cu adevarat: fotografia si pianul. Acestea doua imi opun cea mai mica rezistenta cind vreau sa spun ceva prin intermediul lor. Restul sint la urma urmei niste hobbyuri (iar computerele nimic mai mult decit o meserie). De ce fotografia… poate pentru ca sint in esenta un “geek” si ma pasioneaza cite-o gaselnita, un proces, o tehnologie. Cred ca eram prin clasa a cincea cind un prieten de-al tatalui meu mi-a aratat cum se developeaza un film si, apoi, cum se mareste o fotografie pe hirtie. Ei, momentul ala in care a inceput sa apara imaginea pe hirtia din tavita cu revelator m-a fascinat multa vreme. Ani intregi nu m-a interesat aproape deloc ce fotografiam, in schimb abia asteptam sa ajung in laboratorul din debara ca sa developez, sa maresc, sa ma joc de-a chimistul. N-a ramas nimic din acea perioada; n-am facut nici o fotografie buna. Destul de recent (cred ca prin 2001) am inceput sa privesc fotografia cu totul altfel, si-anume din afara laboratorului. Asadar, la fotografie am ajuns pe calea “micului chimist”. Nu-mi dau seama daca asta transpare din fotografiile mele.

Punctum: Esti la a patra expozitie, numele tau este pe buzele multora. Care consideri ca este rolul unei expozitii in evolutia unui artist? (si ma refer aici la expozitia clasica: rame, carton, fursecuri)
Razvan Jigorea: Acum cel mai important mi se pare sa expun. Fotografia nu e pentru mine “inca un hobby cu care sa-mi alung plictiseala”. Nu-mi (mai) ajunge sa fotografiez, sau sa developez in laborator, sau sa ma uit cu prietenii la fotografii. Vreau sa le vada mult mai multa lume. Se poate, desigur, expune pe web. Impactul e insa diferit (si asta dincolo de senzatia de a vedea o fotografie mare pe perete sau un sfert de megapixeli pe un ecran); web-ul n-are nimic festiv si solemn, e prea cotidian si frunzarit pe fuga, la cafeaua de dimineata. Nu ca asta nu-i fain, dar simt nevoia si de “rame, carton, fursecuri”, de un loc unde cine vine chiar vrea sa vada fotografiile alea in liniste si deconectat de la zgomotul de fond caracteristic web-ului.

Punctum: Cat de importante sunt premiile in viata unui fotograf? De unde crezi ca vine recunoasterea unui fotograf?
Razvan Jigorea: N-am luat premii, deci am trei variante de raspuns: “nu stiu”, “strugurii sint acri”, sau pot sa incerc sa spun de ce nu ma tenteaza pe mine. Un premiu e acordat de un juriu dupa niste criterii care par riguroase, poate, dar in realitate n-au nici un sens. Poti incerca sa faci un “poll” pe Punctum, sa vezi ce nota primeste fiecare din urmatorii: Hundertwasser, Boticelli, Magritte, Vermeer, Klimt, Miro. Se pot apoi nominaliza premiile 1, 2 si 3. Are vreo relevanta? Eu zic ca absolut nici una. Iar competitia intre Miro si pictorul de fazani pe peretii casei scarilor nu si-ar avea, de asemenea, rostul. Competitiile aduna la un loc artisti (intre care nu are sens sa alegi) si declansamani (cu care competitia nu-si are rostul). Asa ca eu nu vad nimic interesant aici, in afara eventual de-un premiu material consistent. Nu cred in note si premii in afara contextului stiintelor exacte.
Iar recunoasterea unui fotograf e relativa. Nu stiu daca asta e scopul, in afara cazului in care recunoasterea e o strategie de marketing. Sint fotografii care-mi plac foarte mult, indiferent ca au luat sau n-au luat premiu. Sint, de asemenea, fotografi consacrati si aclamati care mie nu-mi spun absolut nimic cu nici una din fotografiile lor, si care fac mare parada de premii si de recunoasterea pe care o au. Presupun ca recunoasterea te face mai vandabil, si eventual iti gidila orgoliul pentru o vreme.

Punctum: Cum alegi titlurile lucrarilor tale si cat de importante crezi ca sunt acestea pentru fotografiile tale?
Razvan Jigorea: Am renuntat de multa vreme sa mai aleg titluri prin care sa trisez privitorul inspre a vedea ceva ce mi-ar fi placut sa fi fost in fotografie, dar nu e. Ma rezum acum la a da o adnotare documetara (un nume, un loc, o data). Alte fotografii preiau numele seriei, si un numar. Titlurile fotografiilor sint foarte putin importante.

Punctum: Povesteste-ne o zi din viata ta!
Razvan Jigorea: Zilele mele se aseamana, cel putin deocamdata, mult una cu cealalta. Mi-e usor sa povestesc, asadar. Ma trezesc la 8, merg la “uzina”, astept cu nerabdare pauza de prinz ca sa mai povestesc cu Peter, ma intorc la “uzina”, astept cu nerabdare sa se faca ora 17 ca sa plec acasa, ajung acasa si sint obosit, fara chef, si cu senzatia ca n-am facut nimic toata ziua. As prefera zilele mele din perioada in care ma culcam la 3 dimineata si ma trezeam pe la 11-12. Pentru ca faceam exact ce si cind vroiam, eram mult mai prolific in orice.

Punctum: Ce ii lipseste fotografului roman? Ce ii prisoseste fotografului roman?
Razvan Jigorea: Nu stiu cine e “fotograful roman”: daca e sa ma iau dupa prietenii fotografi, sint niste oameni foarte faini, care sint cu mult mai mult decit fotografi. Daca e sa ma iau dupa forumuri, fotografului roman ii prisoseste timpul si filozofia adolescentului chinuit si-i lipseste discernamintul si toleranta. “Fotograful roman forumist” detine adevaruri absolute, e nemultumit de orice, si asteapta doar recunoasterea celorlalti. Din pacate, prezenta fotografilor romani pare (de-aici de unde ma uit eu) sa fie in proportie covirsitoare doar pe web, unde totul e atit de diluat in sub-mediocritate si incrincenat pe cite o idee puerila, incit nu cred ca-mi pot face o parere reala.

Punctum: Daca ai avea la dispozitie o scara suficient de inalta sa te ridice pana acolo unde ai putea pune orice intrebare … care ar fi acea intrebare ?
Razvan Jigorea: “Nu va suparati, cum fac sa ma dau jos de-aici?”

Punctum: Proiecte? exista un loc in care iti doresti mult de tot sa ajungi?
Razvan Jigorea: Da, sint doua, de fapt. Unul este Noua Zeelanda, iar celalalt Barcelona, unde am ajuns, dar nu mi-a ajuns. Proiectele mele pentru moment sint mai putin legate in mod direct de fotografie, dar pe termen lung se indreapta in aceasta directie.
Pe de alta parte, un fotograf nu e doar acela care face fotografii. Fotografia e modul lui de exprimare, dar scheletul e sustinut de cartile pe care le-a citit, de filmele pe care le-a vazut, de muzica pe care a ascultat-o, de oamenii pe care i-a intilnit, pe care i-a iubit sau i-a urit, de fotografiile altora, de depresii, de extazuri, de plictiseala, de tot ce e cel din spatele aparatului fotografic, la urma urmei. Acum am nevoie sa ma re-umplu cu carti, filme, ceai, vin, ciocolata, muzica, pian, somn, si sa fotografiez mai putin.

11 Octombrie 2006 – punctum.ro